Take a Breath
SPA RITUAL/FLORI/INGREDIENTE PREȚIOASE
Ritmul alert în care trăim, stresul și alți factori nocivi ne afectează nu doar starea de spirit, ci și aspectul fizic.
Odată cu înaintarea în vârstă, organismul uman devine tot mai sensibil la factorii de stres.
Atunci când stresul devine cronic, se pot dezvolta probleme grave de sănătate atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Dacă nu sunt luate măsuri de reducere și prevenire a stresului, apar mai multe simptome cum ar fi: durerile de cap, durerile articulare sau musculare. De asemenea, apar blocuri în structurile energetice, care se manifestă prin crampe, micșorarea vectorului de deplasare a țesuturilor unul față de altul.
Ulterior, se instalează depresia și stările de indispoziție. În timpul stresului, în organism, se produc multe schimbări. În primul rând, se eliberează hormonul stresului, numit cortizol, care ajută organismul să se mobilizeze ca să facă față situațiilor dificile și tensiunii emoționale. Stresul prelungit, însă, este dăunător organismului. Când cortizolul se menține în corp mult timp este afectat sistemul imunitar, dar și alte procese importante. Hormonul stresului poate provoca inclusiv moartea celulelor creierului.
Dacă substanțele nemetabolizate din organism nu vor fi estompate, pielea nu va avea destulă forță și imunitate ca să reziste în fața proceselor oxidative. În consecință, îmbătrânirea tegumentelor va progresa.
Autorii produselor de la FR~HAUT, într-un mod delicat, îi avertizează pe clienți despre efectele factorilor endogeni și a celor exogeni asupra pielii, căutând în permanență cele mai bune soluții pentru crearea produselor cosmetice de calitate înaltă, pentru orice tip de afecțiune atât la nivelul a feței, cât și a corpului.
Datorită experienței vaste pe care o au și înțelegerii felului cum funcționează corpul uman, elaborează produse ce conțin substanțe biologice active, care creează armonie mentală, emoțională și fizică.
Gama de produse Take a breath este combinația perfectă de uleiuri esențiale pentru efectuarea masajului și procedurilor SPA, care vor face ca organismul să elibereze endorfine, care neutralizează activitatea adrenalinei și dopaminei, făcându-i pe clienți să simtă un sentiment plăcut de relaxare.
Mai mult, ingredientele exclusive din produsele acestei game au grijă de piele, ca și cum ar fi o comoară prețioasă. În această gamă de produse, se pune accentul pe două direcții de acțiune:
BIJUTERII (inspirate – delux):
- Scrub – peeling cu particule din aur (24 karate)
- Sirop – gel cu particule de perle (masaj)
- Mască – pudră cu particule de aur
- Cremă cu particule de aur (24 karate).
FLORI (inspirate de puterea magică a florilor și plantelor)
- Scrub – peeling cu extract de levănțică
- Sirop – gel care conține extract din trandafir (masaj)
- Mască alginată cu petale de flori de munte
- Cremă lifting nutritivă cu extract de trandafir.
PRODUSE DE ÎNGRIJIRE ACASĂ/PROFESIONALE
GOLDEN SCRUB/SCRUB CU PARTICULE DE AUR
450 ml
Peeling ce conține substanțe active exclusiviste, care stimulează sistemul limfatic, înmoaie, hidratează pielea și îi oferă luminozitate. Este ideal pentru tenurile pretențioase, uscate, deshidratate. Are culoarea aurului lichid, poate fi savurat din priviri și oferă relaxare deplină. Este perfect pentru duș. Particulele ce exfoliază pielea se dizolvă treptat, prin masare.
Mod de aplicare:
Înainte de aplicare, pielea se umezește. Scrubul se masează cu mișcări lente. În timpul masajului, palmele se umezesc și se simte cum particulele gomante se dizolvă. Peeling-ul se îndepărtează cu o lavetă umedă sau sub duș. Are miros plăcut.
Substanțe active:
Extract de caviar, particule de aur, ulei din sâmburi de struguri, ulei de jojoba, zaharoză din trestie de zahăr, vitamina E.
PEARL SYRUP GEL/GEL DIN SIROP CU PUDRĂ DE PERLE, PENTRU MASAJ
450 ml
Sirop pentru masaj corporal, care conține aminoacizi din pudră de perle. În contact cu apa, se transformă într-o loțiune hidrofilă, cu efect hidratant și de lifting. Florile din Alpii francezi din componența sa degajă un miros fermecător și hrănesc pielea. Protejează de acțiunea factorilor nocivi exogeni. Este indicată pentru persoanele cu pielea normală, sensibilă și uscată.
Mod de aplicare:
Se aplică o cantitate mică de sirop, pe pielea umezită. Cu palmele umede, se efectuează un masaj ușor. Datorită formulei specifice, masajul poate fi de lungă durată. Nu se spală.
Substanțe active: Pulbere din perle, aur (24K), extract de arnică montana, extract de edelweiss din munții Alpi, tocoferol, zaharoză.
GOLDEN POWDER MASK/MASCĂ CU PUDRĂ DE AUR CREAM/CREMĂ ANTICELULITICĂ
425 g
Mască aurie, luxuriantă, radiantă care conține șampanie și particule de aur de 24 de karate. Oferă senzația acoperirii cu o spumă pufoasă. Are efect puternic de lifting. Hrănește, catifelează, hidratează pielea. Poate fi aplicată pe față și corp.
Substanțe active:
Pulbere din perle, aur (24K), frunze de struguri, șampanie.
NOURISHING GOLDEN CREAM/CREMĂ NUTRITIVĂ CU PARTICULE DE AUR
450 ml
Cremă de corp foarte hidratantă, care conține particule de aur, de 24 de karate. Scualenul din compoziție întinerește și hidratează profund pielea. Conține microparticule care oferă pielii o senzație de satin, mai ales zonelor decolteului, mâinilor și picioarelor. Este perfectă pentru pielea sensibilă, cu tendință de uscare și exfoliere, pentru cea pretențioasă (îndeosebi după bronz).
Mod de aplicare:
Se aplică seara (oricând), se masează ușor până se absoarbe.
Substanțe active: Șampanie, aur (24K), scualen din plante, ulei de nuci din macadamia, soia, aloe vera și vitamina E.
LAVENDER SCRUB/SCRUB CU LEVĂNȚICĂ
450 ml
Scrub cu levănțică, pentru corp. Curăță în profunzime, hidratează, relaxează. Este recomandat pentru pielea cu probleme de circulație și roșeață.
Mod de aplicare:
Înainte de aplicare, pielea se umezește, apoi, cu mișcări lente, scrubul este masat ușor. În timpul masajului, palmele se umezesc și se simte cum particulele gomante se dizolvă. Peeling-ul se îndepărtează cu o lavetă umedă sau sub duș. Are miros plăcut. Pentru aromaterapie, se adaugă două linguri de remediu în cadă.
Substanțe active:
Sare de mare, zahăr din trestie, ulei eteric de levănțică, ulei din sâmburi de struguri.
ROSE SYRUP GEL/SIROP CU EXTRACT DE TRANDAFIR, PENTRU MASAJ
250 ml
Sirop de masaj care conține extracte din trandafir de Damasc și glico-polizaharide. Este alegerea perfectă pentru pieile normale, uscate, deteriorate, cărora le redă fermitate și le hidratează. Este un produs de ultimă generație. În contact cu pielea, gelul se transformă în loțiune, care se îmbibă perfect în piele renovând-o. Este un produs cu un miros încântător de trandafir, adorat de femeile care preferă parfumul rozelor de Damasc, și are proprietăți relaxante extraordinare. Siropul este economic, nu necesită o cantitate mare de produs în timpul unei proceduri de înfrumusețare.
Mod de aplicare:
Se aplică o cantitate mică de sirop pe pielea umedă. Se efectuează un masaj ușor. Datorită formulei specifice, masajul poate fi de lungă durată. Nu se spală.
Substanțe active:
Polizaharide, ulei de trandafir de Damasc, particule de aur (24K).
PETALS POWDER MASK/MASCĂ DIN ALGE, CU EXTRACTE DIN FLORI DE MUNTE
495 g
O mască de corp inovatoare, alginată, în componența căreia intră și extracte din petale de flori de munte, precum și zaharoză. Hidratează în profunzime, calmează, recapătă pH-ul pielii, îi redă finețea și strălucirea naturală. Este potrivită pentru toate tipurile de ten, îndeosebi pentru cele sensibile și uscate. Este ușor de folosit. Are miros plăcut, relaxant. După aplicare, masca pare a fi un covor din flori. Structura semi-transparentă a măștii permite vizualizarea petalelor de flori cum ar fi cele de albăstrele, gălbenele, păpădii, mușețel etc.
Substanțe active:
Alge, pudră de flori de munte (albăstrele, mușețel, gălbenele), calciu, zaharoză.
NOURISHING ROSE CREAM/CREMĂ NUTRITIVĂ CU TRANDAFIR
450 ml
Cremă de corp nutritivă, care conține extract de trandafir de Damasc. Întinerește, hidratează intens. Are aromă puternică, consistență care seamănă cu un sufleu și este plăcută la atingere. Este ideală pentru tenurile pretențioase și uscate, (reface pielea după bronz).
Mod de aplicare:
Se aplică seara, oricând, se masează ușor, până se absoarbe.
Substanțe active:
Apă de trandafiri, scualen vegetal, ulei de macadamia, aloe vera, vitamina E.